Despre noi

          Credem în viitorul copiilor noștri și ne dorim să investim în dezvoltarea lor. Ne dorim copii pregătiți pentru ziua de mâine, deschiși și curajoși. Credem în expunerea lor la interacțiuni numeroase și provocatoare pentru că ei sunt creatorii de viitor.
         Copiii și tinerii din mediul rural sunt afectați de disparitățile urban-rural și considerăm că o abordare locală la nivelul comunității aduce rezultate pe termen mediu si lung. Impactul este o schimbare a mentalității în privința modului de dezvoltare a copiilor și tinerilor pentru a ajunge adulți care generează valoare și reprezintă capitalul uman al următoarelor decenii. Copiii și tinerii din mediul rural sunt afectați de sincope ale infrastructurii educaționale și de lipsa oportunităților, nicidecum de lipsa capacităților sau aptitudinilor.
         Viziunea GOCreate se orientează în jurul copiilor și tinerilor. Aceștia vor fi încurajați  să participe la activităţi de educaţie non-formală cu caracter experienţial. Beneficiul unei astfel de acțiuni este expunerea grupului ţintă la metode de învăţare diverse şi la un mediu creativ ce încurajează acţiunea.
          Misiunea GOCreate este să contribuie la dezvoltarea procesului educațional al copiilor și tinerilor, prin introducerea creativității ca factor cheie al diferențierii, căci ei sunt meșteșugarii și inovatorii viitorului.
          Valorile GOCreate sunt educația, creativitatea, dinamismul și egalitatea
Asociația GoCreate este o entitate non-profit, înregistrată conform legistației în vigoare. Desfășoară proiecte, programe și evenimente cu scopul dezvoltării creativității copiilor.

Proiectele noastre

Elementum festival este primul festival din România dedicat familiilor. Proiectul s-a născut din preocuparea pentru familie și dragostea pentru natură. Povestea festivalului a fost conturată în jurul celor patru elemente ale naturii, pământ, apă, aer și foc, reunite și făcute să „vibreze” de cel de-al cincilea, anima (sufletul) festivalului – oamenii. Două dintre proiectele importante ale evenimentului au fost Young Festival Creators și Hai cu toții la ELEMENTUM.

Get fit in Nature este un proiect prin care dorim să atragem atenția asupra importanței activității fizice și alimentației adecvate. Ne adresăm, în principal, persoanelor cu un stil de viață sedentar, vizând educarea lor spre construirea unui stil de viață sănătos. Programul cuprinde atât clase de exerciții fizice, cât și workshop-uri de nutriție și exemple practice de preparate sănătoase.


Dynamic Event Conference este punctul de întâlnire al organizatorilor de evenimente – o conferință dedicată organizării și organizatorilor de evenimente. Asociația GOCreate a fost partenerul principal al celei de-a treia ediții, susținând organizatorii printr-un program de mentorat, bazat pe educație non-formală și informală, dar și cu resursă umană.


Habăra Copiilor este un eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Sursurul Izvoarelor și Slow Food Turda, dedicat copiilor și tinerilor din 3 comunități rurale: Mărgău, Săcuieu si Călătele. Evenimentul a însemnat o zi de activități diverse, creative și educative, majoritatea lor urmărind interacțiunea și colaborarea părinte + copil. Habăra Copiilor a însemnat și lansarea proiectului „Caravana Creativă”.

Caravana Creativă este un proiect de educaţie non-formală şi informală axat pe principiul învăţării experienţiale, destinat comunitățiilor rurale din județul Cluj. Aceasta își propune expunerea copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 9 ani, la o interacțiune informală, cu scopul de a dezvolta abilităţile practice, artistice și colaborative ale acestora.

Contact


Pentru donatii:
RO40BTRLRONCSOC374415201

X